Stiri

Nicolae al României sprijină Programul City Air, pentru calitatea aerului în școli

Nicolae al României sprijină Programul City Air, pentru calitatea aerului în școli

Pe 17 iunie 2021, Nicolae al României, în calitate de președinte al Asociației Principele Nicolae, a fost invitat de onoare în cadrul evenimentului de lansare al Programului City Air, primul program național de monitorizare a calității aerului în școli, eveniment găzduit în Amfiteatrul Școlii Gimnaziale ”Regina Maria”.

Potrivit Organizației Mondiale a Sănătății, 600.000 de copii și-au pierdut viața în anul 2016 din pricina problemelor respiratorii acute, cauzate de aerul poluat. Astfel, nevoia unor strategii concrete și a unor programe de combatere a acestei probleme este mai mare ca niciodată.
Proiectul-pilot își propune instalarea unui număr de 60 de senzori care monitorizează aerul din jurul a 30 de școli, date ce vor fi transmise în timp real. De asemenea, proiectul militează și pentru crearea unei educații de mediu în școli, prin care elevii vor fi informați cu privire la poluarea atmosferică, la efectele sale asupra sănătății, dar mai ales la modalitățile de combatere a acesteia.

Nicolae al României și-a arătat sprijinul pentru acest proiect, menționând totodată alte posibile soluții pentru reducerea poluării în Capitală, printre care extinderea infrastructurii pentru deplasarea cu bicicleta, controlul salubrizării străzilor, încurajarea reciclării și plantarea a cât mai multor hectare de spaţiu verde.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole Similare

REACH – Nicolae al României alături de Puiu Manu
04 iunie 2021

REACH – Nicolae al României alături de Puiu Manu

Pe 26 mai, în cadrul programului REACH (Romanian Excellence in Art, Culture and Heritage) Nicolae al României a avut plăcerea de a fi alături de…

Citește mai mult →
101 ani de la semnarea Tratatului de la Trianon
04 iunie 2021

101 ani de la semnarea Tratatului de la Trianon

Astăzi marcăm 101 ani de la semnarea Tratatului de la Trianon, un moment crucial în istoria Europei, dar și un moment al triumfului pentru români.…

Citește mai mult →
ATELIERUL DE PREDARE A ISTORIEI
24 februarie 2020

ATELIERUL DE PREDARE A ISTORIEI

Într-o lume perfectă, care credeți că sunt cele mai importante contribuții pe care predarea istoriei le are în dezvoltarea generațiilor viitoare de tineri din România?…

Citește mai mult →