Asociația Principele Nicolae

MESAJUL PRINCIPELUI NICOLAE AL ROMÂNIEI

Dragi Români,
Se împlinesc aproape o sută de ani de la nașterea bunicului meu. Regele Mihai a stat la povești cu foarte mulți dintre noi. Unii erau în preajma lui, alții au stat departe sau chiar mai aproape de el. De departe și de aproape, Regele Mihai a atins pe fiecare dintre noi cu modestia și iubirea lui față de țară și popor. Regele Mihai spunea că nu putem să avem un viitor fără să ne respectăm trecutul. Mesajul acesta este și deviza Asociației Principele Nicolae care va difuza anul viitor gândurile și amintirile românilor despre Regele Mihai. Vă chem pe toți să luați parte la această lucrare, să strângem împreună amintiri, gânduri, emoții prin care păstrăm vie memoria Regelui Nostru pentru generațiile care vin.
Regele Mihai, bunicul meu, a fost un adevărat patriot. El a iubit această țară, el a intrat în sufletele românilor încă din anii '40. De la 25 octombrie pășim în anul centenar de la nașterea sa. Și aș dori să ne gândim la el cu sufletul cald și spiritul treaz. În memoria lui noi avem datoria să sărbătorim, să amintim și să transmitem generațiilor viitoare tot ceea ce a însemnat pentru România: simbolul Coroanei române, al solidarității, simbolul modestiei și al credinței.

Așa să ne ajute Dumnezeu!

GÂNDURI DESPRE REGE

24oct.

MESAJUL PRINCIPELUI NICOLAE AL ROMÂNIEI

romangusti / CENTENARUL REGELUI
24oct.

CENTENARUL REGELUI – Marilena Rotaru

romangusti / CENTENARUL REGELUI
24oct.

CENTENARUL REGELUI – Andreea Berecleanu

romangusti / CENTENARUL REGELUI
24oct.

CENTENARUL REGELUI – Mihail Paleologu

romangusti / CENTENARUL REGELUI
24oct.

CENTENARUL REGELUI – Octav Bjoza

romangusti / CENTENARUL REGELUI
24oct.

CENTENARUL REGELUI – Corina Bârlădeanu

romangusti / CENTENARUL REGELUI
24oct.

CENTENARUL REGELUI – Doina Alexandru

romangusti / CENTENARUL REGELUI
24oct.

CENTENARUL REGELUI – Cosmin Popa

romangusti / CENTENARUL REGELUI
24oct.

CENTENARUL REGELUI – Tudor Cucu

romangusti / CENTENARUL REGELUI

PARTENERII ȘI SPONSORII NOȘTRI